Sondaj: Un român din cinci a dat mită în spital în perioada pandemiei. Care este situația la nivel european

Sondaj: Un român din cinci a dat mită în spital în perioada pandemiei. Care este situația la nivel european
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock
Publicat: 15/06/2021, 11:25

Aproape o treime dintre cetățenii UE s-au bazat pe conexiuni personale pentru a avea acces la asistență medicală în timpul crizei COVID, iar aproximativ unul din cinci cetățeni din România, Bulgaria, Ungaria și Lituania a dat mită pentru astfel de servicii, arată un raport referitor la corupție.

În cele 27 de state membre ale UE, aproape două treimi (62%) din cei 40.000 de respondenți în cadrul unui sondaj realizat de Transparency International au declarat că nivelul corupției este o problemă majoră, iar trei sferturi (76%) au spus că nivelul corupției în țara lor fie a stagnat, fie chiar a crescut, informează The Guardian.

Autorii raportului The Global Corruption Barometer, spun că aceste constatări sunt deosebit de îngrijorătoare, având în vedere că statele membre se pregătesc să aloce miliarde de euro pentru revenirea economiilor europene în urma crizei COVID.

Comisia Europeană urmează să aprobe aproape sigur planurile naționale de redresare economică, în valoare totală de 800 de miliarde de euro.

„UE este adesea văzută ca un bastion al integrității, dar aceste constatări arată că țările din regiune rămân vulnerabile la efectele perfide ale corupției. În timpul unei crize de sănătate, utilizarea conexiunilor personale pentru a accesa serviciile publice poate fi la fel de dăunătoare ca plata mitei. Se pot pierde vieți atunci când persoanele cu relații primesc vaccinul împotriva COVID-19 sau un tratament medical înainte de cei cu nevoi mai urgente. Este crucial ca guvernele din întreaga UE să-și dubleze eforturile pentru a asigura o redresare echitabilă post-pandemie”.

Delia Ferreira Rubio, director Transparency International

Românii, pe locul 1 în Europa în ceea ce privește mita în spitale

În timp ce doar 6% dintre persoanele din întreaga Uniune au declarat că au considerat că este necesar să plătească mită pentru a accesa serviciile de sănătate de care au avut nevoie, sondajul a constatat că 29% s-au bazat pe conexiuni personale pentru a obține acest lucru, cel mai frecvent în Republica Cehă (54% ), Portugalia (46%) și Ungaria (41%).

Cele mai ridicate procente de persoane care au oferit mită pentru a avea acces la servicii medicale s-au înregistrat în România (22%), Bulgaria (19%), Ungaria (17%), Lituania (17%) și Croația (14%).

Fenomenul este, de asemenea, relativ frecvent și în Belgia (10%), Austria (9%) și Grecia (9%), potrivit sondajului, care a fost realizat între octombrie și decembrie 2020.

Mai puțin de 20% dintre persoanele care locuiesc în Danemarca și Finlanda au considerat că nivelul corupției este o problemă în țara lor, în timp ce peste 85% dintre respondenții din Bulgaria, Croația, Cipru, Italia, Portugalia și Spania au declarat că nivelul corupției reprezintă o problemă majoră.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Ce au făcut copiii cu trupul lui Silviu Prigoană, înainte de înmormântare. I-au respectat o...
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
O destinație paradisiacă din Turcia s-a saturat de britanici: „Ei vor doar să bea și...
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Silviu Prigoană ar mai fi suferit un infarct marți dimineață? Dezvăluiri halucinante: „Vă e rău?”
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Cine sunt pensionarii care iau 1.800 lei în plus la pensie în decembrie. Ministrul Muncii...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Cu o pizza pe masă, Nicuşor Dan le arată bucureştenilor unde se duc banii oraşului
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
UE a dat ordin. România schimbă legea pentru toți șoferii. Ce primesc proprietarii auto
Încălțămintea din piele are un secret. Metodă simplă pentru curățare
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Latin Grammy 2024: Lista completă a nominalizaților și favoriții pentru trofeul de aur
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Atahualpa, ultimul împărat incaș